![]() |
|
|
Dictionar stomatologic
Este o pastă de dinţi dedicată celor care îşi doresc atât o ameliorare eficientă şi imediată a durerii dinţilor sensibili, cât şi protecţie pe termen lung împotriva apariţiei acesteia.
Sensodyne Rapid are o formulă special concepută, cu acetat de stronţiu, care sigilează canaliculele dentinare expuse, prevenind astfel stimulii să ajungă la nerv şi să provoace durerea. Efectul rapid şi eficient poate fi testat aplicând pe zona dureroasă a dintelui o cantitate de marimea unui bob de mazare de Sensodyne Rapid cu care se masează dintele timp de 60 de secunde. Imediat se poate simţi diferenţa: poţi să bei ceva rece sau fierbinte, iar durerea nu mai apare. În plus, folosită de 2 ori pe zi, la fiecare periaj, pasta de dinţi Sensodyne Rapid oferă protecţie pe termen lung împotriva durerii cauzate de sensibilitatea dureroasă a dinţilor, pe lângă toate beneficiile unei paste de dinţi obişnuite: protecţie anti-carie, curăţare şi o respiraţie proaspătă. Sensibilitatea dentară este o problemă din ce în ce mai des întâlnită, afectând astăzi una din trei persoane, însă puţini sunt cei care o tratează. „Problema dinţilor sensibili poate apărea în adolescenţă, iar în cazul în care nu este tratată, poate afecta plăcerea de a consuma anumite alimente sau băuturi. Iată motivul pentru care oamenii adoptă diverse comportamente pentru a evita durerea cauzată de sensibilitate; cel mai simplu răspuns este folosirea unei paste de dinţi special concepute pentru tratarea dinţilor sensibili, aşa cum este noul Sensodyne Rapid” a declarat Şef Lucrări Doctor Maliţa Cinel. Alături de noul Sensodyne Rapid, gama Sensodyne include o serie de produse special create pentru îngrijirea dinţilor sensibili: pastele de dinţi Classic, Fluoride, Whitening, Total Care, periuţele de dinţi soft şi medium, apă de gură şi aţa dentară. articol publicat in : 12-11-2010
Sfatul Dentistului va pune la dispozitie prin intermediul Dictionarului stomatologic explicatii ale termenilor medicali. Termenii din Dictionarul stomatologic sunt ordonati alfabetic. Prin utilizarea dictionarului puteti intelege mai bine exprimarile strict medicale si starea dvs. de sanatate. Pentru a gasi explicatia pe care o doriti, apasati pe prima litera a cuvantului cautat sau puteti introduce cuvantul respectiv in caseta din partea stanga si apasati butonul Cauta.
|